,,TU”, o proză scurtă ce ne duce cu gândul la cât de creativi pot fi elevii și ce preocupări filosofice și cosmogonice pot avea ei…
Bianca-Miruna Bădici, elevă a Colegiului Național ,,Iulia Hașdeu”, din București, câștigătoarea premiului mențiune, la Festivalul de Proză ,,Augustin Buzura”, ediția I, 2019, ne aduce în atenție un text despre tenebre, lumină, refelexie, viață, EU, TU, EL, EA etc.
Despre toate acestea, vă invităm să citiți în fragmentul de mai jos, din lucrarea ce poartă titlul ,,TU”:
„I. Acolo unde nu e decât întuneric
Acesta eram eu, pe când tentația lumii de dincolo încă nu pătrunsese către mine. Tot așa eram și când, într-o seară, el, singurul pe care îl cunoscusem cu adevărat până atunci, în afară de mine, m-a privit în așa fel încât tot ceea ce credeam că știu s-a prăbușit. (…)
II. Acolo unde nu e decât viață
Aș vrea să pot descrie multitudinea de senzații care m-au cuprins îndată ce mâinile mele însângerate, pline de cioburi, s-au izbit de suprafața necruțător de rigidă a gresiei, într-un mod covârșitor, care mi-a lăsat impresia că m-ar fi putut sfâșia. Însă nu aș putea reda niciodată în cuvinte felul în care am reușit să trec dintr-un univers în altul. Îmi simțeam brațele amorțite tremurând, iar genunchii, de a căror existență nu mai eram atât de sigur, erau pironiți pe loc și, dincolo de toate, parcă și în timp. (…)
III. Acolo unde nu e numai lumină
M-am trezit pe fundalul unei euritmii de picături de ploaie și de tunete impunătoare. Simțeam gustul acestei noi lumi cu toate fibrele mele și mă înstrăinam cu fiecare minut de întunericul din care venisem; de altfel,mă bântuia aprig întrebarea cum reușisem eu oare să mă mulțumesc pentru atât de mult timp cu neajunsurile lumii mele. (…)
IV. Acolo unde suntem numai noi
Săptămâna care a urmat a fost plină de evenimente care, în mintea mea care stagna uneori în continuare în întuneric, erau prea deosebite, prea palpabile ca să mi se întâmple tocmai mie. A doua zi de la ieșirea mea din oglindă am aflat că fata lucrează în funcția editor la o firmă importantă, și că nu mai putea să îmi țină companie pe parcursul întregii zile. Cu toate acestea, lista posibilităților a fost rapid completată când el a venit cu sugestia de a-l însoți la facultate. Destul de amuzant, acolo, pentru a justifica vizibila asemănare, le-a spus tuturor că suntem frați gemeni și dintr-un anume motiv, necunoscut mie, această asociere a noastră nu mă făcea să mă simt mai confortabil în preajma sa, ci, din contră, îmi dădea senzația că îi sunt inferior. (…)
V. Acolo unde sunt numai eu
Totul se întorsese la normal. Însă dincolo de zgomotul uman, în liniștea mea absolută, situația mi se părea altfel. Faptul că era o lume dincolo mă făcea să îmi dau seama că ar trebui să fie o copie a ei și pe partea aceasta. Așa că m-am întors pe călcâie și am urmărit întunericul de pe partea mea dizolvându-se în lumină, într-o lume numai a mea. Era un apartament, asemănător cu cel de pe partea cealaltă, dar mai luminos. M-am întrebat cum am putut fi atât de orb, atât de ignorant către ceea ce era deja în jurul meu. Câtă distrugere aș fi prevenit dacă aș fi deschis ochii mai devreme.
La capătul holului, sprijinită de calorifer, cu o carte pe genunchi, ca în ziua când râsesem în ploaie, era ea, așteptându-mă.
– Dharma? am întrebat, iar ochii albaștri, angelici, au zâmbit la vederea mea.
– Malakai? vocea melodioasă m-a chemat. Vino lângă mine,acum am terminat de citit Doamna Bovary.
Picioarele mele s-au pus instinctiv în mișcare, nerăbdătoare să mă poarte cât mai aproape de ea. Însă gândul m-a îndemnat să mă uit în urmă, la toate cele prin care trecusem pentru a ajunge aici. Și când am făcut-o, în oglinda impunătoare de pe ușă mi-am văzut reflexia urmându-mi fiecare mișcare.
Și poate că, în tot acest timp, nu eu fusesem de fapt reflexia”.
Festivalul de Proză „Augustin Buzura” susține descoperirea, încurajarea și promovarea tinelor talente literar-artistice.
*post by Cătălin Tuluc *foto: Mihai Cratofil
