Mădălina Alexandra Peștean, elevă a Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai”, din Zalău, câștigătoarea premiului mențiune, la Festivalul de Proză „Augustin Buzura”, ediția I, 2019, ne prezintă un text despre frământări și idealuri, despre sens și non-sens în Comunism. O perioadă nefastă din Istoria României și a românilor descrisă prin condeiul unei eleve de liceu.
Vă invităm să citiți fragmentul de mai jos din lucrarea ce poartă titlul „Libertatea e o plăsmuire a fericirii”:
„Capitolul 2: „Comunismul este un cancer social. Unde se instalează rămâne pustiu.” – Petre Țuțea
21 VIII 1975
București, România
Dragă jurnalule,
Mi-am rugat colegul de muncă, dacă ar putea să-mi facă o prezentare sumară. Am realizat cǎnu am reușit să ne cunoaștem cu toate tacâmurile. M-am exclus de fiecare dată.
M-am așezat pe un scaun șchiop, fără spătar și mi-a adresat aceste vorbe: „Nicule, tu ești un manifest. Reprezinți plăsmuiri ale fericirii doar când te gândești la libertate” (aceste cuvinte mi-au topit existența și mi-a întărit scopul). Pe scurt, nu putem da mâna în semn de recunoștință. Dar pot scrie cu atenție și sǎ îți spun anumite lucruri despre mine. Numele meu este Nicolae Barbu, am o vărstă considerabilă a unui om matur pe care nu o voi divulga prea curând. Tot ce pot să îți spun e că îmi poți asocia vârsta cu ultimele doua cifre din anul apariției cărții „Omul fără însușiri” de Robert Musil. Am ales voluntar această carte, deoarece simt că nu am un bagaj de însușiri prea greu. Poate doar strictul necesar : visător, ambițios, muncitor, încrezător, credincios, respectuos. Mă învârt în lumea literelor de multă vreme, pot să îți spun că am fost peste tot, poate chiar am poposit în lumea artei o perioadǎ. (m-aș întoarce mereu la Francesco del Cossa). Îmi susțin părerea despre lumea în care trăiesc și accept să mă protejez de această maladie. Mă poți întâlni mereu după gazetă, un om slăbuț (ca și gardu’ îmi spune Iancu) cu același costum de culoarea roșului mac și cravata de culoarea tabacului. Îți voi spune tot ce simt, fără regie. Poate chiar voi îndrăzni un contact vizual deși ochii mei sunt ca ai mamei, doar seci, voi căuta să îți transmit căldură.
Ne putem întâlni prin centru la un ceai de coacăze, e preferatul meu, în plus știu o sumedenie de anecdote.
Cu mult respect,
Nicolae Barbu”.
Festivalul de Proză „Augustin Buzura” este o şansă în plus pentru ca tinerele talente să fie descoperite şi promovate.
*post by Cătălin Tuluc *foto: Cătălin Tuluc
