(+4) 0771. 474.663
office@augustinbuzura.org

„Nexus”

Fundația Culturală Augustin Buzura

,,Nexus”, o proză scurtă ce ne duce cu gândul la cât de creativi pot fi copiii primei generații de ,,nativi digital”. Andrei-Daniel Nastas, elev al Colegiului Național ,,Costache Negruzzi”, din Iași, câștigătorul premiului mențiune, la Festivalul de Proză ,,Augustin Buzura”, ediția I, 2019, ne vorbește despre temeri, frici, documentare, perseverență, studiu și într-un final reușită.

Despre toate acestea, vă invităm să citiți în fragmentul de mai jos, din lucrarea ce poartă titlul ,,Nexus”:

            ,,Mi-am jurat că dacă nu primesc nici un răspuns, mă las de toată treaba cu Techpoint, începând cu un somn odihnitor. Speram să nu primesc nici un răspuns, dar aproape instantaneu am auzit sunetul notificării de la „nexusPoint”: „Ai reușit! Felicitări! Acum vei primi link-ul adevărat. Mai ai 48 de ore!”. Tot ce aveam deschis pe calculator a dispărut și ecranul a devenit negru. Credeam că visez. M-am dus până la baie și m-am spălat pe față, dar când m-am întors, ecranul era neschimbat.

Cu litere mari scria „Bine ai venit, eu sunt Nexus!”. Nici în cele mai sălbatice vise nu îmi puteam imagina ce era de fapt acest Nexus: „Sunt inteligența artificială care asigură protecție împotriva virușilor și a hackerilor. Sunt conectat la milioane de calculatoare din toată lumea și studiez modul de operare al lor și al utilizatorilor lor. Ai fost selectat pentru a participa la selecția de angajare Techpoint. Ai două zile să reușești să găsești calculatorul de pe care operez și să mă dezactivezi din sistemul lui. Altfel, deja există un mandat de arestare pe numele tău pentru infracțiuni cibernetice. Fie câștigi, fie pierzi”. Instrucțiunile păreau cât se poate de clare. M-a mirat faptul că nu au găsit vreo modalitate prin care să mă lase pe mine să ghicesc ce am de făcut. Însă, deodată, această mirare jovială s-a transformat în panică: ce trebuia să fac? cum? ce se întâmplă dacă nu reușesc? Cea mai mare întrebare rămânea „De ce?” Desigur, dacă era vorba despre un singur calculator-mamă, aș fi putut da de el cu ușurință. Lucrurile se cam complică pentru câteva milioane. În plus, să zicem că găseam spațiul de memorie în care se afla Nexus. Ce aveam să fac? Nu aveam idee cum se abordează o inteligență artificială, un program care învață din fiecare mișcare pe care o fac. Pe deasupra, eram presat și de timp: dacă mi-a luat trei săptămâni să îl găsesc, cum pot să îl dezactivez în doar două zile? Se pare că singura interfață pe care o aveam era ecranul negru, pe care apăreau replicile lui Nexus. Nu puteam folosi nici un fel de program: trebuia să fac totul doar conversând cu el. Pe scurt, trebuia să îl conving să îmi dezvăluie adresa și să se dezactiveze singur. Cum nu eram deloc o persoană sociabilă, nu știam cum să interacționez nici măcar cu o mașinărie. Nu știam să conving, să păcălesc, să disimulez și nici nu puteam învăța pe loc de pe internet, fiindcă Nexus îmi blocase accesul la orice alte funcții ale calculatorului. M-am blocat și am privit în gol preț de cinci minute. Mintea mea procesa zeci de soluții posibile pe minut, dar niciuna nu părea să aibă vreo șansă de reușită.Gândeam, gândeam… gândeam! Asta era cheia. Diferența dintre mine și orice fel de inteligență non-umană este faptul că eu sunt capabil să gândesc într-un mod diferit. Chiar dacă nu sunt la fel de rapid, nu am la fel de multe informații și nu pot învăța la fel de eficient, sunt om. Și, de-a lungul istoriei, oamenii au găsit soluții la orice.

Nu mai țin minte exact la ce mă gândeam. Am stat câteva ore în fața ecranului doar privindu-l, descompunându-l în minte pixel cu pixel, conectându-mă parcă eu însumi la Nexus. Sarcina pe care o primisem era una demnă de o inteligență artificială: operații comunicaționale, matematice, informaționale… De ce ar fi trebuit eu să o îndeplinesc? Omul a învățat să creeze mijloace, obiecte și tehnologii care să îi ușureze viața, să facă pentru el ceea ce îi este greu să facă singur. Dacă cei de la Techpoint au inventat deja o tehnologie atât de dezvoltată precum Nexus, cu siguranță puteau proiecta o inteligență similară care să aibă puterea de a-l găsi și de a-l dezactiva. Este aproape imposibil pentru un om, într-un interval atât de scurt, să poată realiza o astfel de operațiune. La un moment dat, mi-a picat fisa. După câteva ore am ajuns la o soluție palpabilă. Părea nebunesc, dar era singura mea șansă de a nu merge la închisoare. Lângă birou aveam o halteră de două kilograme. Am ridicat-o și, dintr-o mișcare, am izbit-o de calculator până când din el nu a rămas decât un morman de fire, plastic și sticlă. Totuși, nu s-a întâmplat nimic. Nu știam dacă l-am dezactivat pe Nexus sau nu. Ceva din mine îmi spunea să stau liniștit, să nu fug. Aveam impresia că făcusem ce trebuia făcut.

A trecut o zi și nu s-a întâmplat nimic. Spre seară, în timp ce mă uitam la televizor, am auzit niște bătăi puternice în ușă, urmate de fraza „FBI, deschideți!”. M-am panicat: se pare că nu reușisem, că totuși voi fi arestat. Alergam frenetic prin apartament în timp ce polițiștii se pregăteau deja să spargă ușa. Până la urmă am tras aer în piept și, cu un calm monumental, am deschis. Patru agenți cu armele scoase se uitau la mine, la fel de mirați cum eram și eu, de parcă se așteptau să găsească un terorist înarmat până în dinți. Le-am arătat cardul de identitate, iar apoi mi-au explicat de ce sunt arestat. Văzând că nu sunt un pericol, m-au lăsat să mă duc în cealaltă cameră să mă schimb. În cele cinci minute în care am stat singur, m-am gândit că e mai bine să fiu pregătit, așa că mi-am pus costumul, același în care am fost și la interviul pentru Techpoint. Polițiștii s-au uitat și mai cruciș, văzându-mă la patru ace, aproape zâmbind: „Pe bune, de când mă știu nu am mai văzut pe cineva să se bucure că este arestat. Omule, ești bine?”, mă întrebă unul dintre ei. Nu am răspuns, ci i-am anunțat că sunt gata. În drum spre secție admiram peisajul citadin, plin de lumini și umbre și îmi imaginam cel mai bun scenariu. Am reușit să mă dezic complet de ideea că sunt arestat, ci că doar eram escortat până la noul interviu.

Așa am ajuns aici. Deja aștept de mai bine de o jumătate de oră. Aud voci pe hol. Deodată, ușa se deschide și intră un bărbat înalt, la costum, cu un ecuson albastru la gât . Eu nu scot nici un cuvânt. El spune doar „Ești angajat!”.

Festivalul de Proză „Augustin Buzura” susține descoperirea, încurajarea și promovarea tinelor talente literar-artistice.