Primul roman al lui Augustin Buzura, Absenții, apare în 1970, la Editura Dacia din Cluj-Napoca și stârnește un val de aprecieri din partea cititorilor și a criticii. Referindu-se la acest prim roman, autorul mărturisește că „A vrut să fie o metaforă a singurătăţii şi disperării, un strigăt în zadar”. De la un capăt la altul romanul este ”o narațiune la persoana întâi, confesiunea medicului psihiatru Mihai Bogdan.
Autoanaliza debutează ca o dorință de reprimare a memoriei, simultană cu impulsul de răzbunare violentă de prezentul ingrat și mizer. (…) Romanul este depre inadaptabili, continuând o tradiție a literelor românești. ”Universul eroului lui Augustin Buzura e un univers dușman. ” (Ion Simuț)
În 1971, romanul primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor și, după Tezele din iulie, romanul este interzis şi scos din librării fără nicio explicaţie. Situaţia îl macină enorm, face memorii, cere explicaţii, dar fără niciun rezultat.
Romanul este tradus de Kolozsvari Papp Laszlo în maghiară în 1974 (A kintiek), și apare la Editura Europa Konyvkiado, Budapest
În 1991, apare ediţia a doua a romanului Absenţii la Editura Tinerama, Bucureşti.